Târgoviștea verde

Târgoviștea verde

În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc astăzi, (n.r. 24 aprilie 2024), lângă Complexul Turistic de Natație, Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, alături de viceprimarii Monica ILIE și Cătălin RĂDULESCU, a organizat cea mai mare acțiune de plantare a arbuștilor ornamentali, a unor copaci și flori în cadrul programului intitulat „Săptămâna Verde”. Cei peste 1500 de copii, de la grădinițele și școlile din Municipiul Târgoviște, participanți la această superbă acțiune, au primit din partea autorității locale, pentru plantare, puieți și răsaduri de flori, pentru siguranța lor, mănuși de protecție, și suveniruri constând în șepci inscripționate cu sloganul „Târgoviștea Verde”.

Daniel Cristian STAN a precizat: „Au fost pregătiți pentru această acțiune de plantare 500 de arbori și arbuști și peste 1.000 de flori. Mulțumesc pentru participarea la acesta activitate celor peste 1.500 de copii de la școlile și grădinițele din Municipiul Târgoviște. Este o acțiune fără de precedent, cum nu s-a mai întâmplat până acum în Municipiul Târgoviște”.

N.R. Felicitări organizatorilor și cadrelor didactice care au participat la această acțiune.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *