Ședința festivă a Clubului de Turism „CHINDIA”

Ședința festivă a Clubului de Turism „CHINDIA”

Miercuri, 13 decembrie 2023, în sala de conferințe și festivități a Bibliotecii județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița a avut loc Ședința festivă dedicată aniversării a 40 de ani de la înființarea Clubului de turism „Chindia”, pe lângă B.T.T. Dâmbovița.

La evenimentul organizat de nucleul de foști sau actuali Președinți ai clubului

(Nicu Posta, respectiv Dan Popescu, Ileana Bocanciu, Mihai Radu) au fost invitați vechi colaboratori ai clubului (dl. Marius Tănase, actual Manager al B.T.T. Târgoviște, prof. Doru Deaconescu, simbolul Salvamontului Dâmbovița,Ninel Eftimie – cel mai cunoscut ghid al B.T.T.-ului acelor vremuri), dar și membri ai clubului care au activat în cei 40 de ani de activitate turistică. Printre ei, oameni veniți „de departe” (Cici Lupan – Timișoara, Ionuț și Lavinia Toma – București, Sebastian Morea – Mogoșoaia etc.), câțiva membri fondatori, dar și generații mai noi. Celor peste 50 de persoane prezente le-au fost prezentate și mesaje scrise, audio sau video din partea altor vechi membri aflați pe alte meleaguri ale țării sau ale Europei.

          În sală au fost amenajate expoziții cu fotografii din multele acțiuni desfășurate de-a lungul timpului, modele de echipament, cărți scrise de câțiva dintre membrii prezenți, articole din mass-media, multe simboluri ale vremurilor trecute.

          După păstrarea unui moment de reculegere în memoria „celor plecați spre ceruri”, a fost intonat Imnul Bucegilor, apoi încă 2-3 cântece de munte.

          Programul cultural va continua în acest weekend, la munte, cu o cană de vin fiert la clasicul foc de tabără.

La mulți ani, Chindia!
La mulți ani, montaniarzi dâmbovițeni aflați sub culorile Chindiei!

Nicolae Posta

Președinte fondator al Clubului de Turism „Chindia”

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *