Proiectul de educație media „Documentare la bibliotecă” revine în județul Dâmbovița

Proiectul de educație media „Documentare la bibliotecă” revine în județul Dâmbovița

Pe 18 septembrie 2023, bibliotecari din județul Dâmbovița vor participa pentru al doilea an consecutiv la un atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania în parteneriat cu centrul de resurse și educație media Mediawise Society.

Inițiativa face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar ca material didactic. Totodată, proiectul reprezintă un efort de lungă durată de a îmbogăți activitatea bibliotecilor rurale, județene, municipale sau de cartier, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

Documentarele din program, disponibile pentru proiecții până în decembrie, sunt producții românești: Apropierea, Casa cu păpuși, Lemn, Vulturii din Țaga, plus un calup Sahia Vintage, toate fiind puse la dispoziție cu sprijinul proiectului partener KineDok.

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *