Vor fi reabilitate și modernizate 17 străzi

Vor fi reabilitate și modernizate 17 străzi

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, 17 străzi din Municipiul Târgoviște, cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate.

Primarul municipiului, Daniel-Cristian STAN a declarat: „ În ședința de Consiliu Local au fost aprobate 2 investiții deosebit de importante pentru orașul nostru. Astfel, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele. Cererea de finanțare este deja depusă la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a celor 2 proiecte depășind 40.000.000 lei. Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor”,  a conchis edilul municipiului.

Vali NIȚU

 260 Vizualizari totale,  36 Vizualizari astazi

Print Friendly, PDF & Email
Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *