Finanțare europeană

Finanțare europeană

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN a făcut unele precizări cu privire la această nou proiect de reabilitare: „Finanțare europeană pentru reabilitarea clădirii care se află pe strada Petru Cercel, în zona intersecției cu bulevardul I. C. Brătianu. Astfel, imobilul în discuție, va fi introdus în sistemul de asistență socială, prin „Amenajarea unui centru social integrat pentru persoane vârstnice si a unei cantine de ajutor social”. Valoarea investiției este de peste 4.000.000 lei, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, în cadrul Axei Prioritare 9 – „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1. – Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)”. În acest fel, o clădire acum neutilizată, rămasă în conservare din 2008, va beneficia de o investiție substanțiala și va căpăta o destinație concretă, adaptată necesităților de asistență socială din municipiul Târgoviște”.

Vali NIȚU

Share this content:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.